Ne găsiți și pe

International

ŞEDINŢĂ COMUNĂ LA PALATUL VICTORIA

Publicat

în data de

Premierul Viorica Dăncilă va conduce, mâine, la Bucureşti, o şedinţă comună a guvernelor României şi Republicii Moldova, cu participarea omologului moldovean, Pavel Filip, şi a miniştrilor de resort din domeniile de interes comun.

Potrivit unui comunicat al Executivului român, în şedinţa comună se vor aborda stadiul şi perspectivele relaţiei bilaterale dintre cele două state, dar şi parcursul european al Republicii Moldova.

„Discuțiile vor aborda stadiul și perspectivele relației bilaterale, inclusiv componentele sectoriale subsumate acesteia, cu evaluarea stadiului implementării proiectelor de cooperare bilaterală derulate de România în Republica Moldova și explorarea opțiunilor pentru noi proiecte de cooperare.

Ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova reprezintă o oportunitate pentru impulsionarea agendei bilaterale, în perspectiva viitorului european al Republicii Moldova și avansarea proiectelor bilaterale de cooperare de relevanță strategică.”, se spune în comunicatul care a precedat şedinţa comună de mâine.

Totodată, reuniunea are loc în contextul pregătirilor pentru asumarea, de către România, a Preşedinţiei Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019, fiind un prilej pentru încurajarea eforturilor Republicii Moldova în direcţia avansării parcursului european şi a implementării reformelor asumate în baza Acordului de Asociere cu UE, se mai arată în comunicat.

Ultima ședință comună a Guvernului Republicii Moldova și al României a avut loc în anul 2017.

Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

International

MESAJE DE SUSȚINERE PENTRU FRANȚA

Publicat

în data de

Liderii PSD au transmis mesaje de susținere pentru Franța după dezastrul de la Catedrala Notre Dame.

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a fost printre primii care au avut un mesaj pentru poporul francez.

”Gândurile mele sunt îndreptate spre prietenii noștri din Franța și spre întreaga comunitate catolică, profund tulburată în Săptămâna Sfântă. #NotreDame”., a scris, pe Twitter, în limba franceză, liderul social-democrat.

Și premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj de susținere pentru Franța.

„Sunt afectată de veştile teribile de la Paris, Catedrala #NotreDame este un simbol al Franţei şi al Europei. Gândurile mele sunt alături de voi, prietenii noştri francezi.”, e mesajul pe care Viorica Dăncilă l-a scris, pe Twitter, tot în franceză, după incendiul care a mistuit catedrala din Paris.

Și președintele Senatului, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat șocat de dezastrul din capitala Franței.

„Este şocant să văd cum arde unul dintre reperele Parisului şi ale Franţei. Iubim Catedrala Notre-Dame mai mult ca niciodată. Pierderea pe care o suferă Parisul este şi pierderea noastră”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, pe Twitter, tot în franceză.


Continuă să citești

International

FINLANDA NE DĂDEA LECȚII, DAR A RĂMAS FĂRĂ GUVERN

Publicat

în data de

Finlanda, care dădea lecții României înainte de preluarea președinției Consiliului UE, rămâne fără guvern cu 4 luni înainte de a prelua mandatul de la noi.

Acum, cu capul în pământ, premierul demisionar Juha Sipilä a spus printre altele că speră ca Finlanda să aibă un nou guvern înainte de a prelua la 1 iulie, de la România, președinția Consiliului Uniunii Europene.

În noiembrie anul trecut, același politician finlandez de centru-dreapta declara într-un interviu acordat radioului public finlandez că țara sa ar putea prelua președinția UE de la 1 ianuarie în locul României, dacă va primi o solicitare din partea Bucureștiului.

Roata se întoarce însă, astfel că o propunere similară a venit astăzi, bineînțeles în mod ironic, de la ministrul Comunicațiilor Alexandru Petrescu.

”În contextul bilanțului celor două luni de succes al Președinției Române la Consiliul UE aș putea să afirm că România, dacă e nevoie, este pregătită să-și prelungească perioada mandatului și pentru a două parte a anului 2019, în condițiile în care președintele Finlandei a acceptat azi demisia guvernului Sipila.”, a declarat Alexandru Petrescu.

Premierul finlandez Sipilä a spus, astăzi, cu ocazia anunțării demisiei, că guvernul său își va continua activitatea cu titlu de interimat, până la formarea noii majorități parlamentare în urma alegerilor programate pentru 14 aprilie.

În ultimii 14 ani diferite guverne finlandeze au încercat fără succes să pună în aplicare reforme sociale și medicale.

Continuă să citești

International

MODEL DIN FRANȚA PENTRU KLAUS IOHANNIS

Publicat

în data de

Președintele Klaus Iohannis, cel care se crede un fel de zeu al României după cum se comportă de câtva timp, are un model care îi vine mănușă. Oferit de nimeni altul de cât de bunul său prieten, sau poate chiar angajatorul lui Iohannis, Emmanuel Macron, președintele Franței.

Care face la el în Franța ce vrea cu justiția, așa cum încearcă și Iohannis la noi.

Dar să mergem în Franța și să vedem ce a făcut Macron pentru a controla justiția: a numit la Consiliul Constituțional, echivalentul Curții Constituționale de la noi, niște politicieni apropiați. Politicieni care nu au nici în clin, nici în mânecă cu dreptul, cu sistemul judiciar, iar Constituția au citit-o atunci când au depus jurământul, și atunci doar un paragraf.

Și vorbim aici despre fostul ministru al Agriculturii, Jacques Mézard, senatorul François Pillet și nimeni altul decât Alain Juppé, fost premier al Franței și actual primar al Bordeaux-ului.

Ca o coincidență, Alain Juppe a fost numit în Consiliul Constituțional după ce exact la începutul acestui an s-a distanțat de Partidul Republican din care face parte și a declarat că Emmanuel Macron este omul car educe Franța pe direcția corectă. Cât despre legăturile lui Juppe cu justiția, acestea se reduc la o condamnare din 2005, pentru că a folosit personal plătit de statul francez ca să lucreze în folosul partidul său politic.

Și Juppe nu e singurul prieten al lui Macron din noua componență a Consiliului Constituțional. Al doilea este Jacques Mézard, care a venit chiar la nominalizarea președintelui francez. Mezard a fost schimbat din Guvern chiar la finele anului trecut și toată lumea a crezut în dizgrație. Nu a fost așa, Macron l-a pregătit pentru altceva: să îi apere spatele în cea mai înaltă instituție juridică din Franța. Mezard a fost ministru al Agriculturii și mai apoi al Ministerului Coeziunii Teritoriului.

Cât despre cel de-al treilea nou membru al Consiliului Constituțional, senatorul François Pillet, acesta este nimeni altul decât cel care a semnat celebrul amendament prin care dorea blocarea presei prin cenzurarea site-urilor instituțiilor de presă din Franța.


Continuă să citești

Trending