Ne găsiți și pe

Social

Pachete medicale extinse pentru români

Publicat

în data de

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că ministerul pe care îl conduce va semna un acord cu Banca Mondială pentru accesarea unor fonduri cu scopul de a extinde pachetul de servicii medicale oferite populației neasigurate.

În plus vor fi bani, tot de la Banca Mondială, și pentru a-i ajuta pe medicii de familie să își achiziționeze echipamente medicale, să își doteze cabinetele și chiar să își cumpere ambulanțe.

„Urmează să semnăm un acord cu Banca Mondială, la care lucrăm de câteva luni de zile, a fost negociat. În iulie se aprobă de către boardul Băncii Mondiale. Undeva se face către un miliard de euro, împreună cu ce mai alocăm de la stat. Asta este dorința.

Este adresat în special pentru diversificarea serviciilor care pot fi oferite la nivelul medicilor de familie, extinderea pachetului de servicii medicale oferite asistenței primare medicale, categoriilor de populație neasigurată, scheme de ajutor de stat pentru medicii de familie.

Acesta va fi conceptul, o schemă de ajutor de stat prin care medicii de familie, cei 11.000 de medici de familie, să își poată finanța nevoile sau dorințele de a desfășura o anumită activitate. Nu numai adeverințe și consult sumar, să fie aceste activități care să poată fi prestate de către medicii de familie, decontate de Casă și pentru ca ele să poată fi prestate atunci această schemă de ajutor de stat ajută medicul de familie pentru a lua o finanțare.”, a declarat Eugen Teodorovici.

Potrivit ministrului de Finanțe, împrumutul va fi pe un termen de trei – patru ani, după care suma împrumutată nu va fi returnată Băncii Mondiale ci va intra într-un fond special destinat sănătății.

„Noi lansăm spre finanțare acest program undeva în luna iulie pentru că el va fi aprobat pe de o parte de Banca Mondială, iar noi, la rectificarea bugetară, prevedem aceste fonduri ca medicii de familie să poată deja să acceseze aceste finanțări, pentru ca medicina primară să fie cea pe care o dorim cu toții, degrevând spitalele județene.

Acesta va fi un instrument foarte util pentru medicii de familie și pentru medicina preventivă sau primară cum se numește ea în ansamblu.”, a mai declarat Eugen Teodorovici.

Social

Agricultura românească, recorduri sub guvernarea PSD

Publicat

în data de

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la Forumul Agricultorilor, că ultimii ani au fost unii deosebit de buni pentru agricultura românească şi că social-democraţii sunt singurii care garantează menţinerea beneficiilor acordate fermierilor.

”Actualul Guvern a înţeles pe deplin rolul esenţial al agriculturii şi importanţa dezvoltării satului românesc. De la preluarea guvernării, am pus agricultura între priorităţile noastre şi am susţinut ferm acest sector prin toate pârghiile avute la dispoziţie. Am acordat la timp subvenţiile pentru ca dumneavoastră, fermierii, să beneficiaţi de sprijinul de care aveţi nevoie pentru a obţine rezultate cât mai bune.”, a declarat Viorica Dăncilă.

Prim-ministrul a mai spus că, de la preluarea guvernării de către PSD, agricultorii români au beneficiat de fonduri de aproximativ 10,2 miliarde de euro, din care 8,9 miliarde de euro din fonduri europene, ”fapt fără precedent până în prezent”.

”Săptămâna viitoare vom începe plata subvenţiei pentru sprijinul cuplat. Suntem pregătiţi ca până la finalul lunii noiembrie să plătim fermierilor, sub formă de avans, peste 1,4 miliarde de euro.
În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii dumneavoastră, am inclus în Programul de guvernare şi am pus în practică o serie de măsuri de sprijinire a fermierilor şi agricultorilor pentru susţinerea produselor româneşti.

Amintesc aici Programul pentru tomate, cel pentru creşterea raselor Bazna şi Mangaliţa, sprijinul pentru crescătorii de oi, prin Programul de colectare a lânii, precum şi schema de ajutor de stat pentru apicultori. De asemenea, am investit peste 335 milioane de lei în reabilitarea sistemelor de irigaţii şi antigrindină, esenţiale pentru zona rurală.

Am dezvoltat şi extins Programul prin care agricultorii beneficiază de reducerea accizei la motorină, astfel încât să primească acest sprijin şi sectorul piscicol, dar şi cel al cercetării. Am oferit şi oferim în continuare garanţii de stat pentru creditele agricultorilor, o pârghie importantă de susţinere a investiţiilor în satul românesc.”, a adăugat Viorica Dăncilă.

Ea a reamintit şi de reducerea TVA de la 9% la 5% pentru produsele de înaltă calitate.

”Am stabilit un miliard de euro pentru susţinerea zonei Montane în următorii 10 ani, legislaţia specifică acestui program ambiţios fiind deja adoptată. Este cea mai sigură cale de a susţine prelucrarea produselor tradiţionale şi aducerea lor mai aproape de consumator.

Iată, deci, că ultimii ani au fost unii deosebit de buni pentru agricultura românească. Iar dacă privim spre viitor, noi, PSD, suntem singurii care garantăm menţinerea acestor beneficii, prin Pactul Naţional pentru Bunăstarea Românilor, semnat deja de peste 1 milion de oameni.”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

Continuă să citești

Social

Produse românești în toate magazinele

Publicat

în data de

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, nu se dezminte și continuă promovarea produselor românești. Ministrul spune că aceste produse autohtone trebuie să se găsească în vitrinele tuturor magazinelor din țară.

„Astăzi am deschis porţile Ministerului Agriculturii şi le-am deschis în cinstirea Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti. O plăcere extraordinară.

Uitaţi-vă şi dumneavoastră la aceşti oameni, cu câtă bucurie pe faţă, cu câtă dragoste vin în Bucureşti deşi au parcurs sute de kilometri să ajungă la oră fixă şi să prezinte munca lor.

Munca lor pe care trebuie s-o respectăm. Produsele acestea româneşti trebuie să ocupe spaţiile, vitrinele magazinelor şi să umple mesele consumatorilor pentru că sunt produse formidabile, sunt extraordinar de bune, iar românii ştiu să le facă şi este, în aceste produse, mult suflet.

E mult suflet de român şi mult respect pentru consumator în momentul în care aceşti valoroşi producători vin şi se întâlnesc cu cei care cumpără produsele pe care ei le oferă.”, a spus Petre Daea.

Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești

Ministrul a anunțat că au fost deschise nu numai porţile ci şi uşile Ministerului Agriculturii pentru cei care doresc să vadă instituţia. Aceştia vor putea să viziteze interiorul acestei instituţii, să urmărească istoricul clădirii, timp de trei zile.

De asemenea, ministerul Agriculturii a menţionat că la Romexpo vor veni în jur de 11.000 de fermieri pentru a face bilanţul realizărilor şi pentru a proiecta perspectiva agriculturii României.

Ministerul Agriculturii va putea fi vizitat în perioada 9 – 11 octombrie, iar în curtea instituției, în perioada 9-13 octombrie, va avea loc o expoziţie cu vânzare de unde se vor putea achiziţiona produsele atestate tradiţional, după o reţetă consacrată, produse montane, precum şi produse înregistrate pe scheme de calitate europene, produse certificate ecologic, din toate zonele ţării.

Totodată, cei interesaţi vor putea cumpăra legume şi fructe, produse din lapte şi carne, dulceţuri, zacuscă, produse din peşte, băuturi spirtoase sau vinuri din România.

Continuă să citești

Social

Undă verde de la Guvern pentru banca de sânge și plasmă

Publicat

în data de

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat că a fost finalizat circuitul de avizare a Hotărârii de Guvern care aprobă demararea etapelor pentru construcția unei bănci de sânge, plasmă și produse derivate din plasmă.

„Hotărârea de Guvern prin care se aprobă studiul de fundamentare prin care România poate construi o bancă de sânge, plasmă, sânge şi produse derivate din plasmă prin demararea unui proiect în parteneriat public-privat, probabil că în următoarea şedinţă de Guvern această Hotărâre va fi aprobată. Asta înseamnă, practic, că s-a dat undă verde demarării proiectului construcţiei acestei bănci de sânge şi plasmă. Acest lucru va permite colectarea plasmei, astfel încât ea să poată fi fracţionată şi să asigure pentru România necesarul de imunoglobulină şi produse derivate din plasmă necesare pacienţilor. Îmi este greu să vă dau termene, aşa cum vă spuneam e un proiect estimat la 854 de milioane, studiul de fundamentare este făcut de către Comisia Naţională de Prognoză”, a declarat Sorina Pintea.

Ministerul Sănătății a depus luni o cerere de finanțare pentru sprijin privind înființarea a două centre pilot de colectare.

Proiectul va fi implementat pe o perioadă de 16 luni din momentul aprobării.

Cele două centre pilot vor fi în regiunile Nord-Vest și Sud-Vest, iar banca de sânge, plasmă și produse derivate din plasmă, la București.

Continuă să citești

Trending