Ne găsiți și pe

POLITICĂ

NU A MAI RĂMAS NIMIC DIN PNL

Publicat

în data de

Apariția listei oficiale a PNL pentru alegerile europarlamentare demonstrează fără niciun dubiu că Ludovic Orban a făcut din marele partid istoric un cuib al oportuniștilor și al profitorilor.

Spunem asta pentru că, la o simplă privire pe lista PNL vedem că la loc de cinste, dincolo de primul jurnalist al țării, Rareș Bogdan, stau Vasile Blaga, Daniel Buda, Robert Sighiartău, Siegfried Mureşan, Gheorghe Falcă, Marian-Jean Marinescu, Mircea Hava. Toți oamenii lui Băsescu, toți au făcut parte din adunătură care nu cu mulţi ani în urmă, tăiau pensiile şi salariile românilor în numele austerităţii europene şi care acum critică PSD pentru că face exact contrariul. Ei sunt marii liberali de azi.

Concluzia, tristă de altfel pentru scena politică românească, o trage, în mod ironic, un social democrat.

„Am trăit să o văd şi asta: Rareş Bogdan deschide lista de candidaţi PNL-PDL la europarlamentare. PNL, partidul istoric, îşi dă obştescul sfârşit. După o boală lungă provocată de infuzia de pedelişti, PNL a anunţat oficial că nu mai are oameni bine pregătiţi în propriile rânduri şi face un import din presă: un om fără doctrină, fără valori, omul banului bine plătit.

În ziua în care PNL a anunţat numele care deschid lista liberalilor în alegeri, m-am aflat în sediul Ministerului Transporturilor, iar pe holul de la intrare am privit pozele foştilor miniştri. Prima poză este chiar a lui I. C. Brătianu, care azi sigur nu este fericit, oriunde s-ar afla, când vede ce a ajuns partidul în care a crezut atât de mult şi pe care l-a condus la începuturi.”, a arătat vicepreşedintele PSD pe Regiunea de Nord-Vest, Gabriel Zetea

Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITICĂ

Înjurăturile lui Iohannis

Publicat

în data de

Dacă PNL și USR nu au cu ce să se laude că au făcut pentru români, atunci au adoptat o poziție agresivă cu Klaus Iohannis drept portavoce.

Cu un referendum fără miză, inventat peste noapte, șeful statului și-a arogat dreptul, neconstituțional, de a face campanie în favoarea liberalilor și useriștilor.

„Iohannis și partidele care îl susțin au avut o singură linie de comunicare: să înjure PSD și pe mine. Avem un ghid pentru militanți, unde le-am trecut colegilor ce am făcut noi cu cifre, comparații. Ei cred că au înjurături de mamă, de tată, de familie și apoi combinat.

Au căutat orice să aducă voturi pentru PNL, USR, mai multe decât ar putea să ia dacă ar fi o dezbatere despre viață și nivel de trai. Și au făcut-o cu referendumul. Cred că evident că acest referendum e o mascaradă, pentru că el nu știe nici măcar întrebările.”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena .

Președintele PSD spune că principalul țel al șefului statului a fost tocmai înlăturarea PSD de la guvernare. Nu contează dacă e o guvernare bună pentru români, important este ca puterea să ajungă la Iohannis și ai lui.

„Iohannis, cel mai mare mut pe care l-a produs politica a început să facă zarvă. Înjură, jignește, minte doar, doar ar putea convinge niște oameni să voteze, să producă un vot negativ.

Primul lucru după alegeri a fost să îl cheme pe pe Tăriceanu, să îi spună să facă o majoritate cu ceilalți și de atunci nu are în cap decât lucrul acesta. A discutat cu foști membri PSD. Au făcut majorități în mintea lor.”, a mai declarat Liviu Dragnea.


Continuă să citești

POLITICĂ

Cum lua Victor Ponta bani de la oamenii de afaceri

Publicat

în data de

Victor Ponta a fost mereu un om descurcăreț. O dovedește și ascensiunea sa rapidă atât prin magistratură cât și și prin politică. Bineînțeles că e ușor să fii descurcăreț atât timp cât ești împins de la spate de oamenii din servicii cărora le servești scopurile.

Dezvăluirile ce urmează arată însă cam unde ajunsese Ponta cu manipularea și cum având puterea în mână tăia și spânzura. De exemplu, am aflat că Victor Ponta, pe timpul când se bătea cu pumnul în piept că el va privatiza CFR Marfă de fapt a cerut banii înainte de la Gruia Stoica cu promisiunea că societatea feroviară va ajunge la acesta din urmă. Știut fiind faptul că Stoica își dorea CFR Marfă. Banii au ajuns la Ponta, dar privatizarea a căzut, iar banii au făcut cale-ntoarsă. Nu se știe dacă toți.

Un joc în care ar fi implicați și Florina Coldea și George Maior, iar oamenii de afaceri care nu le erau pe plac se trezeau cu dosare penale și erau arestați.

Iar cazul lui Gruia Stoica nu este unul singular. Victor Ponta lua bani de unde apuca pentru propriile sale nevoi. Iar printre primele locuri la nevoi era hobby-ul său, pilotajul mașinilor de curse. Așa că oamenii de afaceri erau obligați să îi sponsorizeze joaca lui Ponta.

Dezvăluirile au fost făcute de Marian Vanghelie care a adus și dovezi privind discuțiile lui Ponta cu un om de afaceri pe tema unor sume care ar fi trebuit să ajungă la actualul șef al Pro România.

Potrivit lui Marian Vanghelie, cel de la care Ponta a cerut bani în acest mail este un om de afaceri implicat în celebrul dosar Murfatlar, ba chiar, spune fostul primar al Sectorului 5, Ponta a dat ordin ca acesta să fie arestat.

De altfel, Marian Vaghelie nu e primul care spune că Victor Ponta lua bani de la companii. Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, a făcut în urmă cu ceva timp declarații similare în care dezvăluia legăturile lui Ponta cu oameni de afaceri cu mare dare de mână.

Continuă să citești

POLITICĂ

Drumul expres Craiova-Pitești prinde contur

Publicat

în data de

Proiect care inițial trebuia să înceapă tocmai în anul 2025, a fost supus unor dezbateri între Guvernul României și Partidul Social Democrat, propunânudu-se o variantă de lansare a procedurii de execuție și proiectare, acesta fiind lansat în 8 iulie 2017, cu posibilitatea de a fi finalizat în anul 2020, drumul expres Craiova-Pitești fiind un obiectiv esențial.

Deși proiectul s-a lovit de contestația unei firme privind două tronsoane, chiar în ziua dinaintea finalizării depunerii ofertelor pentru obiectivul drumului expres Piteşti – Craiova, firmă care nici măcar nu a participat la licitație, ministrul a precizat ca nu este o problem, urmând să se relanseze și procedurile pentru celelalte două tronsoane rămase.

Lucrările au început miercuri pe tronsoanele 1 și 2 a drumului expres Craiova-Pitești, în prezența lui Liviu Dragnea, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, a directorului CNAIR, Narcis Neaga, a lui Claudiu Manda și a Olguței Vasilescu.

Drumul expres va traversa localitățiile Craiova – Gherceşti – Pieleşti şi Robăneşti, valoarea obiectivului este de 72 de milioane de euro, lungimea este de 17 km. Lucrările conțin 103 podeţe, 6 pasaje şi 9 poduri.

Ministrul i-a impus constructorului terminarea lucrărilor înainte de termen:

„I-am spus constructorului un lucru foarte clar: noi vrem să finalizăm acest obiectiv chiar înainte de termen pentru că acest lucru se poate. Pentru acest obiectiv a fost semnat contractul de execuţie şi proiectare în decembrie, proiectarea trebuia să dureze 12 luni şi construcţia 24. Firmele care au câştigat cele două loturi au reuşit să finalizeze, deci se poate. Au reuşit să finalizeze proiectarea în doar patru luni. Automat se va scurta şi perioada de implementare. Totodată, pentru că este necesar să venim şi cu măsuri suplimentare în acest contract s-au prins costuri de accelerare. Noi ne dorim ca aceşti constructori să vină şi să ne consume banii pentru că ei pot lucra 24 de ore non-stop şi în acest sens se vor suplimenta fondurile din contract tocmai pentru a finaliza mult mai rapid aceste obiective. Este vorba de 17 km al acestui obiectiv, este împărţit în trei secţiuni. Tot în acest moment s-au început lucrările şi la Centura Balşului. Acesta este obiectivul pe care constructorul care a câştigat licitaţia la Balş şi l-a asumat că va finaliza Centura Balşului până la sfârşitul acestui an. În luna august lansăm execuţia la Centura de Sud care tocmai asta va face va veni să degreveze traficul pentru Ford. Deci în luna august lansăm execuţie direct pentru Centura de Sud. Avem buget prevăzut”, a declarat Răzvan Cuc.

Continuă să citești

Trending