Ne găsiți și pe

OPINIE

Ludovic Orban, supărat pe Miorița

Publicat

în data de

Ludovic Orban a ajuns de la menestrel de casă al lui Klaus Iohannis un fin psiholog. Și se pricepe și la programa școlară, că doar a fost ministru. Al Transporturilor, e drept, dar tot ministru.

Ei, și aflat în plin avânt electoral, cu mâna pe batistuța de la pieptul lui Rareș Bogdan, Ludovic Orban a avut o iluminare.

Poporul român nu reacționează bine la minciunile liberalilor pentru că a citit Miorița. Exact, balada cu cei trei ciobănei și cu oile lor.

Și a reflectat Orban îndelung și a scos următoarea idee:

”Avem o poezie, Miorița, vă spun sincer că susțin să fie scoasă din programa școlară. Nu numai fatalismul care există și faptul că un om, deși este înștiințat că o să i se întâmple ceva rău, nu face nimic, mai sunt și alte lucruri care nu cad bine. Sunt niște chestiuni acolo care intră în subconștientul copilului care învață această poezie, care reflectă o mentalitate contrară unei societăți care trebuie să evolueze, care trebuie să se dezvolte, care trebuie să bată cărări nebătute, trebuie să recupereze un decalaj moștenit nu din cauza noastră.”, a afirmat Ludovic Orban.

Deci, fin cunoscător al limbii și literaturii române, Ludovic Orban s-a supărat pe ciobănașul care s-a împăcat cu ideea că va fi ucis.

Păi tot pe el vă supărați, domnu’ Orban? Tot pe cel prigonit și pe cel mai amărât din toți vă supărați?

Întrebarea e, bineînțeles, una retorică, pentru că știm că Orban nu suportă decât elitele. Putem face o paralelă cu cei care câștigă salariul minim și care sunt prea mici pentru el și ar trebui să nu îl câștige nici pe acela (a spus-o cu subiect și predicat).

Sau putem face o paralelă cu oamenii de la sate care muncesc din greu o palmă de pământ și care nu au, în viziunea lui Orban, niciun drept, pentru că, nu-i așa, liberalii susțin marile corporații și produsele aduse din afară. Munca țăranilor români nu valorează doi bani în ochii lui Orban.

Așa cum nu valorează, după cum vedem, nici cultura românilor.

Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINIE

Iohannis, campanie pe muzica lui Orban

Publicat

în data de

Klaus Iohannis pare decis să piardă orice șansă la alegerile prezidențiale. Altfel nu se explică de ce l-a ales pe Ludovic Orban șef de campanie.

Pentru că Orban a ajuns să nu mai însemne nimic în PNL, dacă a însemnat vreodată. Orban este cel care a reușit să transforme marele partid al Brătienilor într-o cloacă plină de traseiști politici.

O adunătură de oameni care au jefuit România, în timp ce tăiau salarii și pensii, dădeau oameni afară, blocau investiții, închideau și chiar desființau spitale și școli și făceau împrumuturi de miliarde pe spatele generațiilor viitoare.

Însă pentru Klaus Iohannis, menestrelul de casă pare bun la toate. Probabil că pentru Iohannis important este să nu fie contrazis, să nu îl grăbească nimeni și, cel mai important, să nu îi aducă cineva aminte că e președinte și că are responsabilități.

Iar Orban este persoana perfectă pentru aceste scopuri. Umil, tot timpul în spatele lui Iohannis, îi preia ideile din zbor și le susține până în pânzele albe, fără să îi spună că sunt niște bazaconii și că se face de râs.

Da, Ludovic Orban este omul perfect pentru Klaus Iohannis.

Continuă să citești

OPINIE

Florin Cîțu bate iar câmpii fără argumente

Publicat

în data de

Celebrul analist economic Florin Cîțu, celebru pentru prezicerea inflației de 12% care nu s-a întâmplat, vine cu noi previziuni apocaliptice. Care nu se vor împlini vreodată, dar asta nu mai este o noutate încee ce privește previziunile economistului de casă al lui Klaus Iohannis.

Și vine acum și ne explică despre cât de rea e rectificarea bugetară. Atât de rea încât i-a venit liberalului-economist o mare idee: să facă o comisie parlamentară pentru verificarea rectificării. Pentru că, spune el, este ilegal să ai o rectificare bugetară pozitivă. Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns.

Cine a mai auzit o astfel de prostie, mai ales în condițiile în care creșterea economică a trecut de 5% și în primul și în al doilea trimestru din 2019, când investițiile cresc, veniturile la buget cresc, iar salariile sunt tot mai mari și șomajul e la minim istoric.

Iar dacă vă întrebați care sunt argumentele lui Florin Cîțu, celebrul analist are unul forte: este părerea lui. Atât!

Bineînțeles că, potrivit scenariului, acum Iohannis va prelua ideea analistului său preferat și va ieși din nou la rampă să ne anunțe că „guvernarea PSD a eșuat”, fără să aibă habar despre economie, cifre, PIB, șomaj, investiții. Se va baza pe argumentele lui Cîțu: aste e părerea lui.

Iar după acest anunț va pleca din nou în vreo vacanță departe de țară și de români. Aceiași români pe care va mai încerca să îi păcălească încă o dată pentru a prinde un nou mandat la Cotroceni.

Ceea ce nu a aflat Iohannis și se pare că nu îi spune nimeni este că românii nu mai pot fi mințiți de Cîțu, Rareș Bogdan, Ludovic Orban și toată clica lui Iohannis.

Continuă să citești

OPINIE

Cât de penibil devine Dan Barna

Publicat

în data de

Dan Barna, șeful USR, devine tot mai pennibil pe zi ce trece. După ce a declarat că el va fi un președinte implicat, deși are șanse zero să treacă măcar prin fața Palatului Cotroceni, azi lovește din nou.

Și clamează că dacă era el președinte, tragedia de la Caracal nu s-ar fi întâmplat.

„Dacă eu aș fi fost președinte, drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat, pentru că nu a fost un incident nefericit, ci efectul unei degradări continue de ani de zile a ceea ce înseamnă funcționarea instituțiilor statului pe standarde minime, adică asigurarea siguranței cetățeanului, furnizarea siguranței pentru cetățeni.”, a afirmat Dan Barna.

După o astfel de afirmație, cuvintele sunt puține. Mai rămâne să mai aflăm de la Barna că dacă va fi el președinte, nu vor mai fi oameni bolnavi, nu vom avea decât elevi de nota 10, dispar hoții de pe străzi și va fi pace în toată lumea.

În aceste condiții, putem lua serios în considerare necesitatea unui aviz psihologic pentru aleșii neamului, proiect despre care se vorbea, mai în glumă, mai în serios, acum vreun an.

Și îi propunem lui Dan Barna ca, după campania „fără penali”, să demareze și o campanie „fără penibili”. Și să se pună în capul listei.

Continuă să citești

Trending