Ne găsiți și pe

POLITICĂ

LIVIU DRAGNEA: ÎNCĂ 15 MINUTE ÎN CARE ÎȘI BAT JOC DE ȚARĂ

Publicat

în data de

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a luat poziție față de așa-numitul protest pentru autostrăzi. Liderul social democrat a arătat că, în timp ce unii preferă să facă circ, PSD chiar construiește autostrăzi.

„Ca să ţipe unii acum că nu fac autostrăzi. Şi nişte şmecheri să urle că au făcut un metru de autostradă, când astăzi încep lucrările la Autostrada Moldova.

Ei fac circ, noi facem autostrăzi. Ei ţipă, noi dezvoltăm România. Acel om de afaceri care am înţeţes că a cheltuit 100.000 euro pentru acest circ. Dacă tot avea banii ăştia putea să îi doneze. Legea aprobată în Parlament e Târgu Mureş-Iaşi. Ce căuta spre Bucureşti? Totul este circ. Rămâne la latitudinea noastră să spunem adevărul.

Nu vă cer să minţiţi, să manipulaţi, vă cer să aveţi curajul să spuneţi oamenilor ce se întâmplă. Pentru că altfel îi lăsaţi pe aceşti circari conduşi de leneşi. Nu mai ştiu cum să îi zic lui Iohannis – leneş. Se supără, de fapt nu se supără că şi pentru asta îi trebuie efort.”, a declarat Liviu Dragnea.

Nu a fost însă un efort pentru Klaus Iohannis să afirme că și el se alătură protestului. Era de altfel de așteptat pentru că Iohannis ne-a obșnuit să aleagă mereu varianta simplă și să se urce pe solicitările civice, în loc să facă și altceva în afară de a sta în concediu și de a semna contestații.

Klaus Iohannis, care reprezintă instituția prezidențială, ar trebui să susțină guvernarea, indiferent de majoritatea parlamentară în demersurile pentru o infrastructură modernă.

Dar Klaus Iohannis nu vorbește nimic despre faptul că în mandatul Cioloș, adică în guvernul lui, au fost tergiversate proiectele autostrăzii Pitești-Sibiu și că nu s-a făcut nimic pentru autostrada Moldovei.

Klaus Iohannis nu amintește nimic despre faptul că pedeliștii care astăzi sunt în PNL-ul cu care Iohannis trăiește în simbioză au blocat marile proiecte de infrastructură, iar Boc nu s-a preocupat decât de drumurile din jurul Clujului pentru că știa că acolo se va întoarce după ce termina de executa ordinele lui Băsescu.

Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITICĂ

GEORGE CIAMBA, DEZBATERE PE TEMA SPAȚIULUI CIBERNETIC

Publicat

în data de

Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, a participat miercuri, la dezbaterea cu privire la rolul normelor de reglementare a spațiului cibernetic, de la Bruxelles, acolo unde, a subliniat importanța pe care România o acordă procesului de dezvoltare a domeniului IT și economiei digitale.

George Ciamba a fost intervievat, în direct, de către ambasadorul Sorin Ducaru, consilier special al Global Commission on Cyber-stability și fost asistent al secretarului General NATO. În dialog cu acesta, Ciamba a menționat adoptarea la ultimul Consiliu Afaceri Generale a unui document cuprinzător care oferă linii de acțiune la nivelul Uniunii Europene pentru consolidarea capacității de răspuns a UE în fața amenințărilor cibernetice.

„La nivelul Uniunii Europene trebuie să avem la îndemână norme și instrumente clare pentru a-i putea identifica și trage la răspundere pe cei care sunt în spatele atacurilor cibernetice. Astfel de măsuri concrete vor duce la creșterea credibilității instituțiilor europene în fața cetățenilor”, a declarat Ciamba.

„Descurajarea ca principiu de bază al politicilor de prevenție a atacurilor cibernetice cu referire inclusiv la actori statali din afara Uniunii care ar putea influența procesele electorale este o prioritate la nivel UE”, a mai afirmat ministrul.

Diplomatul a subliniat faptul că Președinția României la Consiliul Uniunii Europene promovează digitalizarea, prin măsuri care să ajute la dezvoltarea următoarelor domenii: economia digitală, inteligența artificială, blockchain, calculul de înaltă performanță, internetul lucrurilor și consolidarea securității cibernetice.

Continuă să citești

POLITICĂ

MELEȘCANU, DISCURS LA „ATLANTIC-BLACK SEA SECURITY FORUM”

Publicat

în data de

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu a participat la „Atlantic-Black Sea Security Forum”, acolo unde a subliniat rolul cheie pe care îl joacă statul român în securitatea la Marea Neagră: „Cu toată modestia, România este unul dintre subiectele-cheie din regiune”.

Întrucât regiunea Mării Negre reprezintă un punct de interes major la nivel mondial, fiind granița de est a NATO, dar și unul dintre coridoarele de transport de energie din Asia către Uniunea Europeană, Meleșcanu a precizat că România joacă un rol cheie prin apartenența la NATO și prin bazele militare pe care le are pe teritoriul ei.

„Marea Neagră a fost mereu una în care au existat cooperare, schimburi culturale, legături economice din vremuri vechi până acum. Ce s-a întâmplat a fost mutarea Federaţiei Ruse în estul Ucrainei şi anexarea ilegală a Crimeii. Nu este o simplă anexare a Crimeii, este un pas către a avea un spaţiu puternic pentru echipamente militare în Marea Neagră”, a subliniat Meleșcanu.

Diplomatul român a vorbit și despre securitatea la nivel mondial:

„Din păcate, securitatea care exista în timpul Războiului Rece iese din discuţie. Din păcate, acorduri foarte importante pentru dezarmare, precum INF (…) şi multe altele, nu mai există. Acest lucru a creat un vid la nivelul legislativ ce priveşte Apărarea în lumea noastră”.

„Atunci când vorbim despre conflictele existente, fie ele economice sau de altă natură, trebuie să recunoaştem că Uniunea Europeană şi ţările europene, în general, sunt practic un aliat natural al Statelor Unite ale Americii. Trebuie să recunoaştem asta şi de aceea, pentru România, relaţia transatlantică este unul dintre stâlpii de bază ai securităţii sale”, a mai declarat Meleșcanu.

România a alocat și cheltuit 2% din PIB pentru înzestrarea armatei, plasându-se astfel pe locul 8 în rândul statelor NATO în clasamentul cheltuielilor destinate apărării.

Continuă să citești

POLITICĂ

VIORICA DĂNCILĂ: UE SE CONFRUNTĂ CU UN DEFICIT DE ÎNCREDERE

Publicat

în data de

Premierul Viorica Dăncilă a ținut un discurs în cadrul unui eveniment privind viitorul UE desfășurat la Bruxelles și a atras atenția, din nou, asupra acțiunilor instituțiilor europene vis-a vis de statele membre.

„Uniunea Europeană, în ultimii ani, s-a confruntat cu o serie de dezechilibre ce au condus la slăbirea încrederii populației în proiectul european și în capacitatea acestuia și a noastră, ca politicieni, de a găsi cele mai bune soluții pentru prosperitate, securitate și justiție socială.

Între acestea, un rol major l-a avut criza migrației, care a generat tensiuni la nivel european, care la rândul lor au dus la dezvoltarea unor curente xenofobe, a euroscepticismului, a populismului, precum și a unor curente politice radicale.”, a declarat Viorica Dăncilă.

De asemenea, mai spune premierul României, instituțiile europene s-au lăsat dezinformate și a intevenit abrupt în politicile unor state membre doar pe baza unor zvonuri.

„Aș dori să menționez, de asemenea, problema deficitului de încredere și raportată la contextul fenomenului interferențelor externe în derularea proceselor noastre electorale, deopotrivă europene și la nivelul statelor membre, precum și în contextul intensificării propagării știrilor false și a dezinformării.

În vederea consolidării încrederii cetățenilor în Uniunea Europeană este necesar să creăm un spațiu european de comunicare autentic și ferit de orice fel de interferențe. În acest moment, suntem cu toții convinși că proiectul european are nevoie de un nou impuls, de viziune de viitor, și pe baza acestei viziuni comune, de soluții pe termen lung.”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

Continuă să citești

Trending