Ne găsiți și pe

Social

Legea pensiilor, discutată în Guvern

Publicat

în data de

Legea pensiilor va fi rediscutată în ședința de joi a Guvernului, iar forma finală, pusă în acord cu solicitările Curții Constituțională va ajunge imediat în Parlament.

Ministrul Muncii a subliniat că legea a fost ântârziată cu jumătate de an din cauza răutății și minciuilor opoziției care nu a acceptat ca pensionarii să se bucure de bani mai mulți, doar pentru că acești bani veneau la inițiativa PSD.

„Noi am elaborat cele trei clarificări solicitate de Curtea Constituțională, dar nu pot să nu remarc că am pierdut 6 luni din implementarea noii Legi, pentru un atac care s-a dovedit nefondat la Curtea Constituțională – Curtea Constituțională, dintr-o lege de peste 180 de aticole a cerut, practic, la trei alineate, o clarificare, nici măcar cele trei nu au fost declarate neconstituționale.”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Imediat după ședința de Guvern, documentul final va ajuns în Parlament pentru a fi votat și pentru ca într-un final, pensionarii să își primească drepturile cuvenite după o viață de muncă.

„Noi le-am elaborat, le-am înaintat Guvernului și le vom discuta în ședința de Guvern de joi, apoi le înaintăm Parlamentului. Trebuie să vedem dacă mai sunt colegi de la Finanțe sau de la Justiție, care mai au clarificări, apoi să prezentăm forma finală. Parlamentarii pot amenda propunerile noastre.”, a mai declarat Marius Budăi.

Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

USR-PLUS, legături cu experimentele pe copii

Publicat

în data de

Detalii uluitoare ies la suprafață în paralele cu scandalul adopției Sorinei, fetița din Baia de Aramă luată cu forța de procurori de la familia maternală și dată celor care au adoptat-o și care vor să o ducă în SUA.

Jurnalista Sorina Matei demonstrează că în spatele unor astfel de abuzuri stă chiar Dacian Cioloș și oameni din actuala alianță USR-PLUS.

Jurnalista dezvăluie pe pagina sa de socializare că normele pe legea adopției au fost adoptate de Guvernul Cioloș, în 2016, prin hotărâre de guvern.

Printre alții, Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, precum și Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii, au semnat Hotărârea de Guvern respectivă. Acum toți oameni în Alianța USR-PLUS care se bat cu pumnul în piept că știu ei ce e mai bine pentru români.

Mai mult, Sorina Matei dezvăluie că Pîslaru a fost mare invitat al SERA România, fundație prinsă în trecut cu un „scientific experiment” pe copii chiar în București, pentru adopții.

„Știați că H.G.-ul din 2012 pe adopţii l-a dat MRU când era premier, adică SIE?

Știați că H.G.-ul din 2016 cu normele pe adopţii l-a dat Cioloş cu Vlad Voiculescu, Pîslaru şi toată liota tehnocrată (USR-Plus)?

Pîslaru fiind mare invitat al SERA România. SERA fiind prinsă on the record în trecut cu „scientific experiment” pe copii chiar în Bucureşti pentru adopţii, iar pe şeful SERA Cioloş voia să-l pună chiar ministru al Muncii?

Deci despre ce vorbim?! Coincidenţe?”, scrie Sorina Matei, care atașează și respectiva Hotărâre de Guvern.

Și nu în ultimul rând, trebuie făcută precizarea c avocatul familiei Săcărin, Claudia Postelnicu, este membru USR.

Continuă să citești

Social

Sorina Pintea alungă mita din spitale

Publicat

în data de

Ministrul Sănătății a găsit o metodă inedită de a eradica șpaga din spitalele românești. Sorina Pintea a demarat un program prin care pacienți misterioși, cum îi numește ministrul, merg prin instituțiile medicale pentru a-i prinde în flagrant pe medicii și asistentele care primesc mită pentru a serviciile prestate.

„Este o parte a strategiei pe care Ministerul Sănătăţii trebuie să o implementeze până în 2020 – povestea cu pacientul misterios. Deja am început să facem aceste verificări şi am câteva exemple negative, şi nu mă refer doar la medici.”, a declarat Sorina Pintea.

Trimiterea „pacienţilor sub acoperire” în spitale a început de trei săptămâni, a spus Sorina Pintea, până acum având loc cinci astfel de acţiuni.

„În acest moment, o persoană a părăsit spitalul. Este o parte a strategiei anticorupţie pe care trebuie să o aplicăm, iar în momentul în care gradul de satisfacţie al pacientului scade, până la urmă trebuie să luăm cu toţii nişte măsuri şi trebuie să ne ridicăm şi noi semne de întrebare.

Pentru unii care nu respectă nişte reguli nu trebuie să sufere toţi care lucrează în sistemul medical. Până la urmă trebuie să învăţăm că există nişte reguli şi trebuie să le respectăm.”, a menţionat Sorina Pintea, care a precizat că se referă doar la cei care condiţionează actul medical.

Continuă să citești

Social

Viorica Dăncilă cheamă partenerii sociali la discuții

Publicat

în data de

Nicio măsură economică nu va fi luată fără ca partenerii sociali să fie consultați. Afirmația îi aparține premierului Viorica Dăncilă care a anunțat că viitoarele măsuri economice ale Guvernului vor fi decise doar după o prealabilă consultare cu partenerii sociali.

„Am vorbit de măsuri, măsurile economice, dar vrem să avem un dialog, să vedem impactul acestor măsuri, să vedem toţi cei implicaţi, să le cerem părerea, să discutăm cu ei.

Nu vrem să luăm decizii bruşte. Aceste decizii trebuie să le luăm în urma discuţiilor cu partenerii sociali, cu cei implicaţi în aceste măsuri economice şi cred că acest lucru va lămuri foarte multe aspecte.”, a declarat premierul.

Întrebată dacă planurile Guvernului în zona economică vor angrena şi măsuri cu impact social, Viorica Dăncilă a răspuns că nu se va întâmpla acest lucru.

„Bine, nu putem mulţumi pe toată lumea, este normal ca atunci când iei o decizie, unii să se bucure, alţii să fie mai puţin bucuroşi. Dar este important să avem acest dialog, să ascultăm şi părerea celorlalţi, să le explicăm de ce am luat această măsură, pentru ca toată lumea să înţeleagă care este sensul în care vrem să mergem.”, a mai spus prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Continuă să citești

Trending