Ne găsiți și pe

POLITICĂ

IOHANNIS IAR NU ÎNȚELEGE NIMIC

Publicat

în data de

Klaus Iohannis a simțit din nou că e momentul să iasă la rampă. Și a făcut-o, ca de altfel în majoritatea ieșirilor, tot fără să înțeleagă despre ce vorbește.

Acum s-a găsit să critice Guvernul că a micșorat bugetul Serviciului Secret de Informații.

„Propunerea de reducere a bugetelor instituțiilor din domeniul securității naționale constituie un demers iresponsabil, cu atât mai mult cu cât nu există argumente sau justificări. Tocmai asemenea tăieri bugetare reprezintă un atentat la siguranţa cetăţenilor, prin scăderea discreționară a bugetelor structurilor de securitate.”, arată Iohanis într-un comunicat de presă.

Ar avea dreptate șeful statului dacă ce spune ar fi și adevărat. Doar că lucrurile stau fix invers. Bugetul Serviciului Român de Informații este mai mare decât cel de anul trecut.

Astfel, bugetul pe care îl propune Guvernul este de aproape 2,45 de miliarde de lei față de 2,33 de miliarde cât a fost anul trecut, deci o creștere de aproape 5%.

Iar dacă Iohannis a încercat astfel încă un atac murdar la adresa PSD, care prin vocea lui Liviu Dragnea, a cerut să se mai ia din bugetul SRI pentru a se da la Ministerul Sănătății, atunci este de un cinism nemaintâlnit la un președinte de țară, la un președinte al tuturor românilor.

Ce poate fi mai important decât să inițiezi, să finanțezi și asiguri resurse care să contribuie la sănătatea copiilor și a românilor în general?

În plus, plânsul ăsta de mila SRI-ului nu își are deloc rostul dat fiind faptul că, oficial, pe cifre bugetul SRI a crescut consistent an de an. În ultimii 4 ani creșterea a fost de 64%, mult peste ritmul de creștere al veniturilor bugetare sau al PIB-ului!

Mai mult, până la decizia CCR din martie 2016, sute de ofițeri SRI erau implicați în sutele de echipe mixte SRI-DNA, de investigație anticorupție, de la acțiuni de interceptare, filmare, filaj până la transcrieri, selecție, stenografiere, interceptări și expertize.

Apoi, SRI a fost obligat să renunțe, să oprească toate aceste activități declarate necostituționale de CCR. Și încă de la acel moment ar fi trebuit ajustate corespunzător bugetele anuale ale SRI.


Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITICĂ

IPOCRIZIA PNL LOVEȘTE DIN NOU (DOCUMENT)

Publicat

în data de

Vă mai aduceți aminte ziua de 6 februarie când PNL anunța cu surle și trâmbițe că a depus un proiect de eliminare a pensiilor speciale?

Cum strigau cei de la PNL și se băteau cu pumnul în piept că datorită lor românii nu vor mai plăti bani în plus pentru parlamentari, judecători, militari, diplomați?

E drept că între timp Senatul adoptase deja un proiect care prevedea anularea pensiilor speciale ale mai multor reprezentanti, precum Avocatul Poporului, deputati si senatori, diplomati. Dar nu contează, PNL anunța cum a făcut dreptate.

Dar ce să vedem? Tot PNL, la două săptămâni distanță a depus un document prin care cer retragerea proiectului de lege care interzice pensiile speciale.

Da, exact, liberalii au făcut un spectacol demagogic, după care, ascunși de ochii opiniei publice, au arătat că de fapt nu vor să renunțe la pensiile speciale.

După cum se vede din documentul depus la Camera Deputaților, printre semnatarii cererii de retragere este și Florin Cîțu, cel care se bate până în pânzele albe pentru banii românilor.

Iar dacă îl întreabă cineva de ce nu vrea să renunțe la pensia specială, ce răspunde?

Vă spunem noi: „e un atac ciudat împotriva mea. Știam că le inspir teamă.”, a afirmat Cîțu pe pagina lui de facebook.

Partea cu atacul nu o înțelegem, dat fiind faptul că doar s-a semnalat că semnătura lui este pe documnetul respectiv, însă dacă așa îi place lui Cîțu să creadă, că cineva îl ia în serios, nu ne băgăm.

La partea cu Florin Cîțu inspirând teamă, aici suntem de acord cu el. Suntem înspăimântați că nimeni nu îl oprește din elucubrațiile lui cu privire la colapsul economiei, la inflația de 12% și multe alte prostii.

Continuă să citești

POLITICĂ

USR ÎL TRĂDEAZĂ PE IOHANNIS

Publicat

în data de

Cei de la USR îl dau de gol pe Klaus Iohannis că nu a citit nici măcar un rând din bugetul pe care l-a criticat ieri, prin vocea purtătorului de cuvânt al Administrației Prezidențiale.

Useriștii spun că tot ce a citit Mădălina Dobrovolschi de pe foi reprezintă critici aduse de USR încă de când proiectul era pe site-ul Guvernului.

„Declaraţia de miercuri a preşedintelui este o declaraţie cu care USR a ieşit inclusiv de când acest buget a fost publicat pe site-ul Guvernului. Văd faptul că preşedintele critică şi el exact ceea ce noi, USR, am criticat încă de când am văzut acest buget.”, a declarat deputatul Cristina Prună.

Ce mai putem spune după o astfel de afirmație? Cum poți tu, președinte de țară, să copii niște critici venite de la niște așa-numiți oameni politici, care habar nu au nici de economie, nici de societatea românească, nici de politică.

Cum poți tu, președinte al României, să dai de înțeles că respingi bugetul pentru că așa li se pare useriștilor. Chiar nu ai o ideea mai bună? Probabil că nu, probabil că nu există niciun motiv să respingi bugetul, iar cel mai la îndemână au fost niște ieșiri ale celor din USR.

Dar nu ai de unde să știi tu, președinte de țară, dacă bugetul e bun sau rău, dacă nici măcar nu ai avut bunul-simț să îl citești. Sau să ți-l citească și să ți-l explice cineva, pentru că la viteza ta, Klaus Iohannis, probabil că trece 2019 până citești și înțelegi cum stă treaba cu economia. Nu că la altele te-ai pricepe prea tare.

Dar Cîțu, Florin Câțu, nu a avut nicio idee?

Continuă să citești

POLITICĂ

IOHANNIS ÎNCALCĂ CONSTITUȚIA. DIN NOU

Publicat

în data de

Klaus Iohannis mai face o dovadă că legea fundamentală a țării e opțională pentru el. Șeful statului a refuzat să dea un răspuns privind noii miniștri din Guvernul Dăncilă, iar interimatul Rovanei Plumb și al lui Eugen Teodorovici, la Transporturi și Dezvoltare a expirat. Pentru că, după cum scrie în Constituție, interimatul nu poate fi mai lung de 45 de zile.

„Nu avem, din păcate, niciun semn de la Cotroceni. Preşedintele Iohannis a emis un decret prin care a numit doi miniştri interimari, fără să facă precizarea pe ce perioadă îi numeşte. Se presupune că până când prim-ministrul îi face o propunere, o nominalizare pentru titularii celor două ministere, lucru care s-a şi întâmplat.

Doamna prim-ministru a înaintat ieri propunerile pentru cele două ministere. Este în vigoare decretul prin care cei doi au fost desemnaţi miniştri interimari, preşedintele neemiţând un nou decret care prin care să le înceteze mandatul miniştrilor interimari.

Este adevărat că textul Constituţiei prevede că interimatul durează cel mult 45 de zile, însă nu e culpa guvernului. Guvernul trebuie să funcţioneze. Este rolul preşedintelui să verifice prevederile constituţionale şi să-şi îndeplinească obligaţiile constituţionale.”, a declarat Toni Greblă.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat pe 7 ianuarie decretele privind miniştrii interimari, Rovana Plumb la Ministerul Transporturilor şi Eugen Teodorovici la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Iar potrivit articolului 107 din Constituţie, perioada de interimat la conducerea unui minister nu poate depăşi 45 de zile, termen care a expirat miercuri seara.

Însă de ce i-ar păsa lui Klaus Iohannis că încalcă acest „mic” detaliu, atât timp cât misiunea lui e să blocheze Guvernul.


Continuă să citești

Trending