Ne găsiți și pe

Social

INVESTIȚII DE ZECI DE MILIARDE ÎN SATELE ȘI ORAȘELE ROMÂNEȘTI

Publicat

în data de

Aproape 13.000 de proiecte în mii de comune și sute de orașe. Așa arată în acest moment Programul Național de Dezvoltare Locală. Și miliarde de lei care se investesc în domenii ca sănătate, educaţie, apă şi canalizare, energie termică şi electrică, transport, drumuri, salubrizare, cultură și sport.

Iar în cele două etape ale Programului Național de Dezvoltare Locală derulate până în acest moment au fost alocate nu mai puțin de 47,6 miliarde de lei.

Bani investiți în sisteme de alimentare cu apă şi canalizare din 3.000 de sate, comune și orașe, sisteme care însumează 4.750 de kilometri de reţele.

În plus, în satele românești sunt finanțate 4.522 de şantiere de drumuri comunale, judeţene, orăşeneşti, iar 1.811 astfel de drumuri au fost deja recepționate.

Și nu în ultimul rând, tot prin PNDL, Guvernul modernizează, reabilitează şi înfiinţează 611 spitale, dispensare sau unităţi medico-sociale.

Iar în acest domeniu, un exemplu de netăgăduit este Spitalul de la Mioveni, o unitate medicală construită de la zero doar cu bani de la Guvern.

Iar ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu promite că PNDL va avea și o a treia etapă.

Încă de când am preluat portofoliul de la Ministerul Dezvoltării am fost şi m-am întâlnit cu primari de toate culorile politice, iar pe politicienii care spun doar din interese politicianiste că acest program trebuie să se oprească i-aş ruga să vorbească cu primarii lor, dacă mă refer la cei din PNL, să îşi întrebe primarii cu care eu am vorbit şi toţi spun la unison că acest program nu trebuie să fie oprit, din contră, este cel mai la îndemână instrument prin care pot să îşi dezvolte comunităţile.

Nu doar că nu ne vom opri cu PNDL, etapele 1 şi 2, ci vom şi continua, va exista şi o etapă a treia a PNDL. Primarii ştiu că vor avea şi instrumentul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii la îndemână pentru a-şi finanţa proiectele de investiţii.”, a spus Daniel Suciu.


Continuă să citești
Advertisement
Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Profesorii și învățătorii cer sancționarea lui Cîțu

Publicat

în data de

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere ca Florin Cîţu să fie sancţionat de conducerea PNL, după declaraţia făcută privind măsurile din sectorul bugetar.

„Deși au trecut 48 de ore de la declaraţia făcută de liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu pe contul unei pagini de socializare, nimeni din conducerea Partidului Naţional Liberal nu a ieşit în spaţiul public cu o replică prin care, cel puţin, să delimiteze partidul „de vorbele unui singur om”. „Ne putem întreba astfel, Florin Cîţu a vorbit doar pentru el sau conducerea PNL este reprezentată de acesta?”, arată reprezentanții cadrelor didactice într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că declaraţia făcută de Florin Cîţu este un atac la adresa tuturor cadrelor didactice, medicilor sau funcţionarilor publici „care muncesc devotat şi cinstit în această ţară”.

„În învăţământ, un cadru didactic poate ajunge la un salariu de 3.000 de lei abia după 25 de ani vechime. Vi se pare mult, domnule Florin Cîţu? Noi spunem că este insuficient. Un debutant din învăţământ, absolvent de studii superioare, are salariul egal cu cel al unui muncitor necalificat din sistemul privat. Vi se pare cinstit, domnule Florin Cîţu? Noi spunem că nu!

Indemnizaţia de care beneficiază Florin Cîțu depăşeşte cu mult salariul unui profesor cu zeci de ani vechime. Aşa cum uită că este alesul oamenilor, inclusiv al acestor bugetari pe care îi denigrează în acest moment.

FSLI spune să se aşteaptă ca liderul partidului, Ludovic Orban, să îl sancţioneze cel puţin declarativ pe liderul senatorilor PNL.

„Acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce înseamnă că ne putem întreba: Florin Cîţu este o portavoce a liberalilor? Dacă nu este, senatorul ar trebui să fie sancţionat de PNL! În plus, consider că în urma acestor declaraţii, senatorul Florin Cîţu ar trebui să îşi prezinte demisia din funcţia publică pe care o deţine. Declaraţia acestuia reprezintă un afront adus şi Parlamentului României.”, se mai arată în comunicat.

Continuă să citești

Social

Orban s-a speriat că pierde voturi

Publicat

în data de

Ludovic Orban și-a dat seama că liberalii pierd voturi dacă vor continua să anunțe că sunt pregătiți să taie veniturile românilor. Așa că șeful PNL încearcă acum să explice că de fapt nu asta dorește. Și după ce l-a trimis pe Cîțu să jignească bugetarii, acum Orban iese și pozează în erou salvator.

„Noi n-avem nimic împotriva voucherelor de vacanţă, dimpotrivă, s-a arătat că este un instrument util, care ajută la dezvoltarea turismului şi care permite multor angajaţi care nu şi-ar fi permis să facă un sejur, să îşi plătească acest sejur, sigur, într-o destinaţie turistică din România.“, a declarat Ludovic Orban.

Și tot șeful liberalilor se bate cu pumnul în piept că vrea drepturile de care se bucură bugetarii și pentru angajații din mediul privat.

„Noi avem un proiect de lege prin care să stabilim un regim de deductibilităţi, astfel încât şi angajaţii din mediul privat să poată să beneficieze de aceste vouchere de vacanţă de care beneficiază cei din sectorul public.”, a mai zis Orban.

Ludovic Orban se face însă că uită că exact el și liberalii lui au un proiect prin care vor eliminarea salariului minim, astfel încât angajații să rămână cu totul la mâna patronilor care ar putea să îi plătească cu sume derizorii în lipsa acestui prag minim.

Și se mai face Orban că uită și de jignirile aduse de acolitul său, Florin Cîțu, românilor. Căci nu este vorba doar despre faptul că liberalii vor să elimine drepturile salariaților ci i-au și jignit grav pe aceștia afirmând că sunt „praf” la locul de muncă.

Dar bănuim că nu este cazul să așteptăm și scuze pentru aceste derapaje ale liberalilor.

Continuă să citești

Social

Sindicatele cer demisia lui Cîțu din Senat

Publicat

în data de

Sindicaliștii se revoltă după ce senatorul liberal Florin Cîțu a afirmat că bugetarii merg degeaba la serviciu și nu fac nimic.

Sindicatul SED LEX solicită demisia senatorului PNL Florin Cîţu, pe fondul declaraţiei acestuia potrivit căreia bugetarii ar trebui să renunţe la vouchere, sporuri şi pensii speciale, amintindu-i liberalului că este plătit din taxele şi impozitele românilor.

„Domnul senator, instituţiile bugetare din România înseamnă sistemul sănătăţii (medici, asistente etc), sistemul de învăţământ (profesori, educatori etc), sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională (armată, poliţie, jandarmerie etc), sistemul administraţiei publice (ministere, primării etc), care lucrează pe baza legilor pe care dumneavoastră le aprobaţi.

Deoarece din necunoaştere aţi jignit foarte mulţi conaţionali care îşi fac treaba în domeniile pentru care sunt pregătiţi, ar fi bine să vă daţi demisia imediat din funcţia de senator al României. Şi nu uitaţi, sunteţi plătit din taxele şi impozitele românilor. Gata cu dezmăţul public, să-i punem capăt! Daţi-vă demisia din funcţia pe care o deţineţi!”, arată un comunicat al celor de la SED LEX.

Continuă să citești

Trending